Paul McCartney îi va plăti fostei sale soţii, Heather Mills, aproape 24 de milioane şi jumătate de lire sterline, adică 50 de milioane de dolari, devenind unul dintre cele mai costisitoare divorţuri de celebrităţi.
Potrivit publicaţiei People, fostul manechin va primi o sumă forfetară de 33 de milioane de dolari în bani gheaţă şi 15 milioane de dolari, în proprietăţi imobiliare. Judecătorul a mai decis că Mills a cheltuit în cei doi ani în care au fost despărţiti un milion de dolari anual. Deşi ceruse în instanţă, de cinci ori mai mult, Heather Mills s-a declarat mulţumită de sentinţă.
Unul dintre cei mai bogaţi oameni din Marea Britanie, Paul McCartney are o avere estimată la peste un miliard de dolari, însă nu a vrut să încheie un contract prenupţial cu cea de-a doua soţie.
Recordul în cazul celor mai costisitoare divorţuri din lumea vedetelor este deţinut în continuare de baschetbalistul Michael Jordan, care i-a plătit fostei soţii 168 de milioane de dolari.