Prima Pagina Stiri MTV Shows VJ Ela, cu Jamie Foxx şi delfinii, la New York

VJ Ela, cu Jamie Foxx şi delfinii, la New York

PrintarePrintare Trimite unui prietenTrimite unui prieten Flux RSSFlux RSS 21 Ianuarie, 2009 la 16:22
0 comentarii

Timp de 3 săptămâni, VJ Ela a vizitat New York şi Miami şi s-a întâlnit cu Jamie Foxx şi Catrinel Menghia.

În perioada sărbătorilor de iarnă, VJ Ela, care prezintă de luni până vineri, de la 21.00, MTV News, a avut parte de o adevărată experienţă americană, vizitând timp de 3 săptămâni două oraşe emblematice ale Statelor Unite: New York şi Miami.
 
În timp ce la New York şi-a petrecut timpul vizitând şi făcând shopping, la Miami, Ela a optat pentru relaxare şi petreceri. Mai mult, VJ-iţa MTV a avut şi câteva întâlniri cu vedete precum Jamie Foxx, al cărui manager i-a cerut o carte de vizită când a auzit că lucrează la MTV România sau Catrinel Menghia, care i-a lăsat o impresie extrem de plăcută.

 Plimbându-se chiar şi câte 10 ore pe zi în New York, Ela a rămas plăcut impresionată de artiştii stradali care dădeau reprezentaţii în mijlocul oraşului iar cântăreţi îmbrăcaţi la costume cântau la chitară în metrou şi nu a ratat ocazia de a vedea un program de stand-up comedy chiar în locul unde a fost inventat conceptul. Ela s-a distrat copios plimbându-se cu trăsura trasă de cal prin Central Park, a văzut impresionantul brad de Crăciun din Rockerfeller Center şi s-a "războit” cu o veveriţă care i-a furat toate alunele. 

           "New York-ul îţi rămâne la suflet iar fiecare părticică este cu totul aparte, de la căsuţele frumos aşezate în Soho, la spectaculosul Times Square sau strălucitorul Broadway. Nu am ratat de asemenea ocazia de a vedea clădirile MTV US şi ABC, dar şi Statuia Libertăţii şi insulă Ellis, unde am găsit chiar şi fotografia unei românce casnice din 1915, cu destinaţia necunoscută, care a emigrat în SUA”, a povestit entuziasmată Ela.         
  
           De Revelion însă, Ela a petrecut în Miami, la piscina unui club unde au cântat Pras (ex Fugees) şi Busta Rhymes: "Cele 9 zile petrecute în Miami m-au relaxat total. Mi-am îndeplinit un vis mai vechi, acela de a înota alături de delfini, chiar la Seaquarium cu Noel, un simpatic delfin de 22 ani. Este o senzaţie care cu greu poate fi descrisă în cuvinte, pentru că delfinii emană numai energie pozitivă şi iubire”, a povestit Ela. Tot la Seaquarium, prezentatoarea MTV News şi US Top 20 s-a întâlnit cu mulţi dintre urmaşii delfinilor care au jucat în Flipper, dar şi cu crocodili, rechini doică şi o balenă ucigaşă.

Adauga comentariu

Line