Top 3 cele mai bune solouri de chitara din istorie!

Desi solourile de chitara sunt folosite in mai multe genuri muzicale, termenul este in principal folosit in conexiune cu muzica rock. Efectul electrizant si dramatic al soloului a devenit in cursul istoriei un element extrem de important, daca nu chiar nelipsit, din piesele de gen, si mai ales in cadrul concertelor live. 

Soloul reprezinta un moment unic pentru chitaristul principal al trupei, un moment in care acesta transforma o piesa deja epica in ceva urias, inimaginabil. Folosindu-se de efecte, de maiestria si de rapiditatea cu care degetele lor se plimba pe gatul chitarei, chitaristii unor trupe precum Pink Floyd, Jimi Hendrix, Eric Clapton,The Eagles,The Grateful Dead, The Allman Brothers Band, Led Zeppelin, Deep Purple, Lynyrd Skynyrd, Queen sau The Who au dus conceptul de chitara solo la statut de arta.

Iata care sunt, in opinia generala, cele mai bune trei solouri de chitara din istorie.

3. Allen Collins, chitaristul trupei Lynyrd Skynyrd - Solo-ul pentru piesa Freebird (1974)

“‘Free Bird’ a fost printre primele piese pe care le-am scris," spunea chitaristul Garry Rossington. "Allen (n.r. Collins) concepuse partea de inceput a piesei de vreo doi ani, dar Ronnie (n.r. Van Zant) tot spunea ca sunt prea multe note si prea multe sunete de chitara si ca n-ar putea sa gaseasca o melodie potrivita pentru a le lega."

“Apoi intr-o zi eram la repetitii si Allen a inceput sa cante partea lui de chitara si Ronnie a spus, 'Suna bine. Mai canta o data.' Allen a cantat din nou, iar Ronnie a spus, 'OK, am inteles.' Si a scris versurile in trei sau patru minute - toata piesa! Multe piese le concepea asa, si nu-si nota nimic. Motto-ul lui era, 'Daca nu-ti aduci aminte, atunci nu merita tinut minte.'"

“Asa ca am inceput sa cantam piesa prin cluburi, dar era doar o versiune slow. Apoi Ronnie a intrebat 'De ce nu faceti ceva la finalul piesei asa incat sa ma odihnesc si eu putin?'  Asa ca eu am scris tabulatura pentru bucata de final, si Allen canta peste ea, apoi faceam eu un solo, apoi el un solo... si totul s-a transformat intr-o improvizatie intr-o seara. Si asa am ajuns sa cantam versiunea mai lunga[...]"

In versiunea de studio a piesei, care are noua minute, Allen Collins canta intregul solo, acompaniat si de ceilalti membri ai trupei pentru anumite bucati. “Toata lumea ne spunea ca suntem nebuni pentru ca vrem sa punem aceasta piesa pe primul nostru album, pentru ca era prea lunga", isi aminteste Rossington. "Casa noastra de discuri ne-a implorat sa nu o includem, si cand a aparut prima data au fost tot felul de edituri oribile pentru radio pana cand piesa a devenit suficient de cunoscuta si de importanta incat sa nu mai conteze lungimea ei." 

Allen Collins, facand ceea ce stia cel mai bine...

2. Eddie Van Halen - Eruption (1978)

“Povestea din spatele piesei 'Eruption' este destul de ciudata", declara Van Halen. "Nici macar nu trebuia sa fie pe albumul Van Halen. In timp ce inregistram albumul, am venit mai devreme la studio intr-o zi si am inceput sa ma incalzesc pentru un solo pentru ca aveam un concert in weekend. Producatorul nostru, Ted Templeman, tocmai trecea pe-acolo si a intrebat 'Ce-i asta? Hai sa inregistram piesa asta'"

“Am cantat doua versiuni pentru album, si am pastrat-o pe cea care parea sa fie cel mai bine inchegata. Lui Ted i-a placut, si toata lumea a fost de-acord ca ar trebui sa o punem pe album."

Cat despre efectul de ecou absolut deosebit de pe piesa, Eddie isi aminteste ca a folosit un echipament destul de putin cunoscut - o camera de ecou Univox. "Avea o mini-caseta cu 8 piese inauntru, si isi ajusta rata de repetitie in functie de viteza motorului. Deci, daca inregistrai ceva pe caseta, cu cat motorul mergea mai repede, cu atat era rata de repetitie mai mare, si vice-versa."

Eruption, o piesa care a redefinit solo-ul de chitara...

1. Jimmy Page (Led Zeppelin) - Stairway to Heaven (1971)

Construita in jurul unei teme solide si intaltatoare - omul in cautarea salvarii - aceasta piesa epica creste incet incet pana la un deznodamant devastator. Marele final in cazul acestei piese este cel de-al doilea solo de chitara.

Page isi amintea: "M-am tot jucat cu chitara acustica si am compus cateva sectiuni care se legau bine. Apoi mi-am dat seama ca ar putea fi piesa perfecta pentru ceva ce-mi doream sa fac de mult timp: sa compun ceva care sa inceapa intr-un ton linistit si sa aiba un crescendo urias. Stiam, in acelasi timp, ca-mi doresc si ca ritmul piesei sa creasca pe parcursul ei, ceea ce muzicienii nu prea ar trebui sa faca."

Ca si in cazul multor alte solo-uri celebre, si acesta a fost unul improvizat. “L-am nimerit", spunea Page. "Pregatisem structura generala a partii de chitara, dar nu si notele. Cand a venit momentul sa inregistram solo-ul, m-am incalzit si am inregistrat trei versiuni. Toate trei foarte diferite una de cealalta. Toate trei sunt inca pe caseta master, dar cel pe care l-am folosit a fost cel mai bun, pot garanta asta."

Jimmy Page cantand cel mai bun solo de chitara al tuturor timpurilor...