Prima Pagina Artisti Anna Lesko

Anna Lesko

Anna Lesko s-a nascut la Chisinau pe 10 ianuarie 1979 si este un capricorn veritabil. Originile ei sunt ruso-ucrainiene, dar tatal este pe jumatate moldovean. Mai are doua surori, ea fiind mijlocia familiei. Cele mai fericite momente ale copilariei erau vacantele petrecute la bunici, cand a invatat o multime de lucruri, fie ajutand la treburile casei, fie chiar de la bunica ei. Anna se considera o buna gospodina, stie sa coasa si mai ales sa gateasca. Mancarea ei preferata este un fel traditional ucrainian, un desert cu o reteta foarte complicata, pe baza de mac si zahar.

A urmat scoala rusa la Chisinau. Intamplarea a adus-o la numai 17 ani in Romania, unde a si ramas. A intrat la Facultatea de Drept, fapt ce a ajutat-o sa se integreze mai bine si mai usor in viata de la Bucuresti. Acum are foarte multi prieteni in Romania, ii place foarte mult aici si nu se mai gandeste la plecare. Ar fi vrut sa devina avocat, dar a ales sa urmeze o cariera artistica, redescoperindu-si un hobby mai vechi: pictura. A luat lectii de pictura cu Sabin Balasa si Mircea Novac. Cea mai puternica incurajare de a continua pe acest drum a venit de la maestrul Balasa care i-a spus, in urma vizionarii unor lucrari semnate de ea: "Rusoaico, pentru mine esti o revelatie." Primul tablou l-a vandut cu 3000 de dolari!!! Are tablouri expuse intr-o galerie de la Muzeul National.

Provenind dintr-o familie de oameni veseli si deschisi, pasiunea pentru muzica a venit ca ceva normal. In copilarie, participa la toate spectacolele organizate la scoala, in principal puneri in scena dupa fragmente de operete. Studiaza canto cu Crina Mardare si a colaborat la materialul muzical cu Marius Moga, Vlad Cernea si Zoe Alecu. Piesa "Ard in flacari" este o compozitie Marius Moga, iar ritmul dinamic reprezinta perfect personalitatea Annei. La dorinta Annei, piesa contine influente slave (cateva versuri in limba rusa).

Dupa primul album, lansat la sfarsitul anului 2002, Anna Lesko a mai lansat doua materiale: "Inseparabili" (2003) si "Pentru Tine" (2004).

inapoi la lista de artisti

Alti Artisti

Eminem, Jennifer Lopez, Massive Attack, Keo, Kings Of Leon, Muse, David Bisbal, Aventura, Jessie J, Sistem, Aaliyah, Manu Chao, Zdob si Zdub, Afroman, Kreator, The Charlatans, Jason Mraz, Guns N, Gwen Stefani, Yamato - The Drummers of Japan